Sloane Stephens (31 de ani – 53 WTA), rivală a Simonei Halep în circuitul de tenis feminin, a izbucnit pe rețelele de socializare după scandalul declanșat de arbitrul Gregory Allensworth la meciul Felix Auger-Aliassime versus Jack Draper din optimile turneului ATP de la Cincinnati.
Britanicul Jack Draper a câștigat confruntarea respectivă, scor 5-7, 6-4, 6-4, însă mingea cu care a obținut ultimul punct a fost denumită ca fiind „cea mai controversată din toate timpurile”.
Sâmbătă, 17 august, în optimile de finală ale turneului ATP de la Cincinnati, canadianul Felix Auger-Aliassime și britanicul Jack Draper au fost protagoniștii unei dispute incendiare, care s-a încheiat și cu una dintre cele mai mari controverse din istoria tenisului.
Felix Auger-Aliassime a câștigat primul set, 7-5, în timp ce actul secund a fost adjudecat de Jack Draper, 6-4. În decisiv, britanicul a dus scorul până la 5-4 în favoarea sa și a servit pentru meci. Prima minge de meci a fost salvată de canadian, însă a doua, câștigată de Draper la 40:30 pentru el, a fost descrisă pe rețelele de socializare ca fiind „cea mai controversată din toate timpurile”.
Așa cum se poate vedea în videoclipul de mai jos, Jack Draper a părut să lovească mingea cu racheta în direcția solului. Iar din podeaua propriului teren, mingea a sărit pe fileu, iar apoi a căzut în terenul lui Felix Auger-Aliassime. În ciuda acestui detaliu, arbitrul de scaun, Gregory Allensworth, a acordat punct pentru britanic și implicit l-a declarat câștigător al partidei. Lui Felix Auger-Aliassime nu i-a venit să creadă ce i se întâmplă și a încercat să îi tragă la răspundere atât pe arbitru, cât și pe adversar. Însă, spre stupefacția canadianului, decizia nu a mai fost schimbată. Jack Draper l-a învins pe Felix Auger-Aliassime cu scorul de 5-7, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile turneului ATP 1000 de la Cincinnati, de unde între timp a fost eliminat.
THE MOST CONTROVERSIAL MATCH POINT EVER!!! WHAT JUST HAPPENED…? 😱#CincyTennis pic.twitter.com/cxU4H2A4Af — Tennis TV (@TennisTV) August 17, 2024
THE MOST CONTROVERSIAL MATCH POINT EVER!!!
WHAT JUST HAPPENED…? 😱#CincyTennis pic.twitter.com/cxU4H2A4Af
— Tennis TV (@TennisTV) August 17, 2024
Însă, faza din partida menționată la început încă șochează la nivel mondial, iar reacțiile apar în valuri. Și ultima persoană care a răbufnit pe rețelele de socializare este americanca Sloane Stephens, una dintre rivalele Simonei Halep din circuitul WTA. Reprezentanta SUA, câștigătoare la US Open 2017, a transmis că așteaptă ca arbitrul Jack Draper să fie pedepsit:
O întrebare foarte serioasă: ce consecințe va suporta arbitrul de scaun? Este vorba despre două incidente în două turnee pentru același arbitru. Va fi subiectul unei anchete? Va rămâne fără prima de final de an? Va fi interzis la următorul turneu de Grand Slam? Va fi amendat? Sunt foarte curioasă”, a răbufnit Stephens, pe X, unde a distribuit și videoclipul cu faza controversată.
Arbitrul Gregory Allensworth a mai luat o decizie controversată la turneul de la Washington, atunci când l-a descalificat pe Denis Shapovalov pentru că a strigat în direcția suporterilor. Trebuie menționat că Shapovalov a fost descalificat în tie-break, într-un moment în care avea 3 puncte de meci!
În schimb, legendarul Novak Djokovic, deținător al celor mai multe titluri de Grand Slam din circuitul ATP, a propus implementarea în tenis a unui sistem de video arbitraj, similar celui din fotbal:
Este rușinos că nu avem reluări video pe teren pentru astfel de situații. Și mai ridicol este că nu avem instituită o regulă care să le permită arbitrilor să schimbe decizia originală pe baza analizei video care să aibă loc în afara terenului! Oricine privește de la TV vede pe reluări ce s-a întâmplat, dar jucătorii de pe teren sunt ținuți în «beznă», fără să știe care este rezultatul. Avem Hawkeye pentru deciziile de linie, trăim în secolul 21, unul avansat tehnologic. Rog turneele respective ca o astfel de prostie să nu se repete niciodată!”, a scris „Nole”, pe rețelele de socializare.
Decizia arbitrului Gregory Allensworth a fost descrisă ca fiind „oribilă” de australianul Nick Kyrgios, în timp ce grecul Stefanos Tsitsipas a spus că nu a mai văzut vreodată „o astfel de lovitură” în tenisul mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER